Se pare ca una din stirile anului e disponibilizarea 15 000 de cadre din invatamantul preuniversitar. Probabil au fost identificati cei 15 000 de specialisti ai Conventiei care saboteaza reforma invatamantului in viziunea democrat- liberala/populara, ma rog, a celor de la putere. Deci, conform sindicatelor e de rau, conform guvernului e necesar. Cum n-am acces la statisticile si calculele pe care le au si le-au facut cele doua parti, consideratiile mele de-acum incolo pot fi considerate profane si indreapta spre aspectele pe care tangential le cunosc, avand in vedere un numar de prieteni care sunt profesori.
Sa incepem cu stresul la care sunt supusi profesorii. Prima intrebare, care stres? Bun, accept ca nu e usor sa performezi in fata a 20-30 de copii timp de 4 ore pe zi. Ma ocup si eu de trainingul noilor colegi in asigurari, carora le predau produse si tehnici dar nu mi se pare o piatra de moara. E mai degraba o oboseala fizica ceea ce resimt dupa o zi de training. Se compara cu stresul celor care lucreaza in mina, opereaza prin spitale, sau de ce nu, care lucreaza in asigurari? Eu zic ca nu. Sa vad ce nivel de stres ar resimti un profesor care lucreaza zilnic cu banii altora si care zilnic trebuie sa dea socoteala la service-uri auto, clienti, superiori, fiecare cu dreptatea lui. Exista suficiente meserii care te macina psihic zi cu zi insa n-as baga aici si meseria de profesor. Medicul, minerul, angajatul in asigurari lucreaza 8 ore pe zi. Cat lucreaza un profesor? Aha. Fara alte comentarii.
A doua intrebare: cum scapi de un profesor care nu mai are ce cauta in invatamant? Pai n-ai cum. Nu ma refer la individul care a omorat sau violat pe cineva. Ma refer la un profesor in care ceva se rupe. Ceva in mintea lui adica. Moment din care devine teroarea elevilor si profesorilor. O vreme. O vreme la un liceu, vreo doi ani la altul, iar acum la o scoala generala. Bun, sufera de schizofrenie, e cunoscut si faptul ca are istoric similar in familie, regretabil de-a dreptul dar ce mai cauta in invatamant? Pai nah, nu conteaza ca o clasa n-a facut aproape un an ore la materia respectiva, ca ies copiii plangand de la ore, ca jumatate din corpul profesoral e cu procese pe rol pe diverse acuzatii inventate. Ministerul prin Inspectoratul Scolar nu face nimic. A, cica totusi face, o trimite la alta unitate de invatamant atunci cand nimeni de la vechea scoala nu mai poate iar parintii sunt tentati sa comita crime. Peste un an- doi o s-o mute si de acolo, probabil cand o sa arunce elevii, profesorii, parintii cu cockteiluri Molotov in cladirea inspectoratului.
A treia intrebare: cat castiga un profesor? Complicat. Se pleaca de la cat ii da statul leafa si se ajunge la cat vrea. Exact, la cat vrea. Primii sunt aia cinstiti, sau prosti, sau cu materia care nu intereseaza pe nimeni. Ceilalti sunt aia care pot fi asimilati fabricilor de bani. Care e procentul fiecarui grup mi-e greu sa spun, dar nici ultimii nu-s putini. Pai cum sa fie putini si cum sa castige prost cand mai nou fiecare parinte care are ceva bani se apleaca in fata sugestiilor venite de la profesorii pupilului sau. Cum sa castige prost o profesoara de chimie care are 20 de elevi la meditatii din clasa la care preda, clasa cu astfel de profil. Aaa, sa nu uit, elevii nu sunt in an terminal cu bacalaureatul dupa colt, elevii sunt in clasa a IX-a. E un exemplu, dar ca asta sunt mii.
A patra intrebare: cum preda un profesor la ore? Altfel. Altfel de cum ni se preda noua odata. Bun, sunt printre cei care sustin ca scoala nu trebuie sa fie doar o sursa de informare ci si un loc in care tinerii se formeaza. Ce faci insa cand dispare informarea? Cand un profesor de istorie spune ca metoda cronologica de predare nu mai e agreata. Totusi ce pui in loc ca sa eviti situatia in care un elev de liceu sa intrebe de ce in anii terorii comuniste din anii ’50 oamenii nu foloseau internetul ca sa evite cenzura. Ati ras? Ati plans? Amandoua? Cam cetos trecutul in care n-ai timpul ca reper, urmeaza ca profesorul sa se astepte la intrebari de genul: dacii nu aveau mitraliere sa se apere de romani? Ce formare poti face in lipsa informatiei? De ce anume o legi?
A cincea intrebare: ce note da profesorul? Din nou complicat. Nota aia nu mai are legatura nici macar cu modul in care se prezinta elevul la nenorocita aia de ora. Intregi calcule legate de politica liceului/scolii au ajuns sa fie legate de notele pe care un dascal le imparte. Directorul spune ca nu poate lasa corigenti/repeteni, nu poate da note mici fiindca o sa se duca dracului scoala/liceul ca toti o sa mearga la aia care dau note mari. Nota a ajuns sa insemne garantia slujbei in acest moment, atractivitatea scolii/liceului in comparatie cu altele. Cunostintele elevului? O fi si criteriul asta prezent pe undeva in nota aia.
A sasea intrebare e oarecum legata de a cincea: de cat respect printre elevi se mai bucura un cadru didactic? Pe vremuri erau suficiente doua-trei ore pentru ca un profesor cu personalitate sa se bucue de atentia clasei si de respectul impletit cu frica pe care ajungea sa-l genereze. Functiona si reclama pe care o aveau printre elevi: „Il ai profesor pe X? Unde ti-e siciriul?” , „Ti-e prof Y? Ati incurcat-o!”, etc. De ce functiona? Fiindca nimeni nu era obligat sa treaca clasa, fiindca repetentia unuia care nu invata nu avea efecte contrare pentru liceu, fiindca nimeni nu analiza notele puse de un profesor altfel decat in raport cu prestatia elevului. Cum formezi un elev cand din start el se simte egalul profesorului la ore?
Nu sunt neaparat un nostalgic al vremurilor trecute, erau lucruri de indreptat si atunci si nu putine, insa nu-mi vine sa cred ca intre 1997, anul in care am absolvit si 2010 lucrurile au reusit sa decada in asa masura. Din pacate o parte mare din vina o au profesorii si sindicatele care ii reprezinta. Indiferent de guvernare au cerut salarii insa s-au aplecat la tot ce inseamna aberant si prost in evolutia invatamantului. Ne mandrim tot mai mult cu cei care ajung sa invete afara si care obtin rezultate la concursuri si ne facem ca nu observam situatia tot mai proasta a marii mase a elevilor. Si daca ar fi doar asta, dar scoala in loc de a prezenta o garantie ca un copil se poate forma corect in ciuda mediului familial/anturajului a caror valori s-au dezintegrat in aceasta tranzitie a ajuns sa reprezinte terenul fertil a noilor repere morale. Iata de ce nu-mi pare rau de ei, iata de ce lupta lor pentru salarii mi-e straina, iata de ce nu pot fi alaturi de ei cata vreme nu vad nimic din partea lor pentru schimbarea starii de fapt.
Lasă un răspuns