In mod sigur unele bloguri trebuie sa aiba niste instructiuni de folosire. Asta ca sa stii ca nu pierzi timpul daca vrei sa lasi o replica, prin replica intelegand o propozitie sau o fraza care nu contine invective si care urmareste o anumita logica. De ce? Fiindca asa se pot crea premisele unui dialog. In momentul in care ai un blog, un loc in care iti faci publice gandurile prin urmare, iti asumi faptul ca ele pot fi luate in discutie, analizate, comentate. Altfel pentru ce ai scrie pe un blog? Altfel pentru ce ai permite existenta comentariilor? Nu vrei comentarii care sa-ti cada greu pe langa cele ale aplaudacilor, pai e simplu, le elimini toate. Asa vei fi citit si atat.
Un blog in care sa-l mangaie toti pe crestet isi doreste si Cristian Patrasconiu. Din cat l-am citit pana acum pe blogul dumisale, domnul mentionat joaca rolul de „berbec de serviciu”. De ce afirm asta? Fiindca multe bloguri sunt linkuri catre alte bloguri unde altii, mai competenti, isi dau cu parerea. Deseori rolul d-lui Patrasconiu e simplu, multiplica canalele de distribuire a ideilor celorlalti la care le mai adauga o tusa, o subliniere, ceva. Nu e mare lucru. Prin urmare avand rolul de „raspandac” mai mult decat de „zvoner” in cazul in care este comentat pe blogul personal se panicheaza, cuvintele nu-i vin natural, replica lipseste, practic un Geoana in miniatura. Ce poate sa faca e sa modereze. Adica sa stearga comentariul, pe principiul: „l-am sters, parerea care ma deranjeaza inceteaza sa existe.” La final, uitandu-se multumit la cele, sa zicem, 20 de comentarii poate sa constate ca 17 din ele sunt pe aceiasi lungime de unda, 3 fiind comentarii in care domnia sa este injurata, de genul: „esti un prost Patrasconiule!” Cum de acestea raman? Fiindca nu spun nimic, in plus nu fac onoare celor care le posteaza. Mai jos urmeaza ceea ce trebuia sa fie un comentariu pe blogul lui Patrasconiu la articolul „Marius Oprea. Mare om, mare caracter!”. Banuind ca nu va trece de furcile caudine ale moderarii l-am salvat inainte de a-l posta. Numarati, va rog cate injurii contine.
„Daca ar mai fi o stire povestea asta as intelege. Doar ca nu sunteti primul care da link la blogul de unde a pornit. N-ati fost nici macar pe faza. In plus vorbiti de caractere in acelasi articol in care mai apare I.T.Morar nominalizat. Acelasi I.T.Morar care recunoaste ca a scris o stire intentionat falsa numai pentru a mai lovi un pic in Dinescu acolo unde il doar mai tare pe poet. Ceea ce trebuie sa recunoastem e un gest care musteste de caracter. La momentul respectiv din nou n-ati fost pe faza ca sa temperati elanul colegului d-vs. Probabil aveti o agenda in care unii trebuie cautati de pete. Ceilalti sunt prieteni si ce pete au nu conteaza, nu-i asa?”
A trecut de moderare urmatorul comentariu, singurul pana in momentul in care scriu acest blog: ”
el vor servici !
(am intzeles ca e si mr pirvulescu p”acolo ? cuuul !)
Cine l-a postat nu conteaza. C. Parvulescu probabil nu e in agenda de prieteni ai celor care scriau odata quality in Cotidianul, in conditiile in care e si in vizorul lui I.T.Morar, domn care ieri noapte isi inchidea comentariile la blogul de pe Vox Publica, blog unde spre deosebire de al lui personal, moderarea e mai greu de realizat. (blog unde mi-a mai fost cenzurat un comentariu).
Si acum cateva cuvinte si despre situatia de la IICCR. Da, in mod sigur, exista puncte in care activitatea respectivului institut e atacabila. Cel putin in ceea ce priveste pozitionarea internationala si vizibilitatea la acest nivel pot avea loc imbunatatiri serioase. Institutului ii lipseste o recunoastere adecvata pe plan international. Colaborarile cu institutele de profil din Cehia si Polonia sunt un pas insa e de asteptat o deschidere si o colaborare largita a IICCR cu institutii de profil din strainatate. Poate si lipsa unei anumite receptivitati in ceea ce priveste largirea colaborarii cu persoane interesate pe plan national e de asemenea imputabila. Insa per ansamblu vorbim de institutia cu activitatea cea mai vizibila dintre institutele de profil din tara, de institutia care a facut cel mai mult in raport cu celelalte institute finantate de stat in ceea ce priveste recuperarea memoriei comunismului, de institutia a caror membrii au aratat cea mai mare determinare in dezvaluirea crimelor comunismului. IICR nu e doar o institutie care dezgroapa morti, e o institutie sub egida careia se lanseaza carti, se produc filme, se editeaza manuale, se organizeaza conferinte. Se vorbeste mult de IICCR si prea putin de celelalte institutii care depind de bugetul de stat. Activitatea acestora mi se pare ca are nevoie de o evaluare asemanatoare, asta asa, pentru linistea mea de contribuabil din sectorul privat al economiei. Iata de ce contestarea dpdv al activitatii IICCR e usor ipocrita. Masura ramane in esenta, daca va avea loc, una politica. Pe undeva e firesc am spune, s-a schimbat puterea, vin ceilalti. Dar tot firesc ar fi ca un partid sa dea cu adevarat tonul depolitizarii despre care vorbim de atata vreme. Din pacate fara o reforma interna si schimbarea viziunii asupra modului in care se face politica nici PDL nu va fi in stare sa indeplineasca acest deziderat. PDL la fel ca PNL si PSD e dependent de numarul de membrii pe care ii are si de capacitatea de a le oferi recompense. Calul alb pe care se plimba cei ce sunt la putere acum lasa in spatele lui serioase dare de creta.
Corifeul's Blog 